twitter
    Find out what I'm doing, Follow Me :)

sâmbătă, 6 noiembrie 2010

Romania - Tara tuturor posibilitatilor

              Traim in Romania si asta ne ocupa tot timpul." Pe vremuri il apreciam pe Mircea Badea. In momentul de fata orice urma de admiratie pe care i-o purtam a disparut cu desavarsire. Totusi, sunt complet de acord cu afirmatia-semnatura pe care o foloseste.
              Intr-adevar viata in Romania ne ocupa tot timpul. Sistemul este construit atat de anapoda incat indiferent ce ai vrea sa realizezi, poti vedea esecul la orizont. Daca vrei sa te angajezi, sistemul de invatamant este inapoiat si inadecvat iar tu nu ai pregatirea care ti se cere. Daca ai fost un mic geniu, ai invatat dupa propriul sistem si esti chiar mai competent decat e cazul, posturile bune se obtin doar prin cunostinte sus-puse. Prespunand prin absurd ca ai reusit sa obtii postul vanat fara interventiile colegului tatalui cumnatului tau, oricum muncesti prea mult, castigi prea putin, ii dai statului jumatate din putinul pe care il castigi si platesti o chirie prea mare pentru un apartament prea mic.
             Lucrurile nu stau cu mult mai bine daca incerci sa iti deschizi o afacere. Iti este imposibil sa faci rost de capitalul necesar pentru a-i da drumul, te lovesti la fiecare pas de birocratie si coruptie. Din nou, sa presupunem ca treci de toate astea si ajungi in punctul in care chiar ti-ai deschis afacerea. Nici atunci nu stai prea bine. Birocratia exista in continuare, taxe din belsug si esti vizitat periodic de Garda Financiara care nu pleaca fara o "mica atentie" � mica pentru ei, bineinteles, pentru tine poate fi vorba de profitul pe doua luni. Drept urmare, castigi mult mai putin decat ai vrea si platesti o chirie mult prea mare pentru un sediu mult prea mic.
                                           Iata de ce viata in Romania ne ocupa tot timpul.

         Nu ma intelegeti gresit, nu din cauza sistemului de invatamant aflat in descompunere, a birocratiei, a taxelor sau a coruptiei. Tot timpul nostru se duce pe lamentari. De unde sa ne mai ramana timp pentru altceva?
        Traim in tara tuturor posibilitatilor! Spun asta in cel mai pozitiv si sincer sens cu putinta.
        In Romania domina haosul. Sunteti de acord? Am auzit de atatea ori aceasta afirmatie incat o sa presupun ca majoritatea dintre dumneavoastra inclina sa spuna "da". Bun, in acest caz cum de este tara tuturor posibilitatilor? Pentru ca in haos exista suficient loc de miscare pentru cei care stiu sa impuna regulile.
        Cand o tara intreaga este in deriva, totul este la indemana celor care au simtul directiei. Avem suficienti oameni cu viziune dar regulile par sa le faca tot cei din afara. De ce? Pentru ca noi "traim in Romania si asta ne ocupa tot timpul" cand de fapt ar trebui sa fim tot timpul ocupati deoarece traim in Romania.Oportunitatile din fata ochilor nostri sunt coplesitoare. Nu trebuie decat sa ne facem curajul de a profita de ele. Nu spun ca nu va fi greu. Din contra, va fi fenomenal de greu, dar tot va fi mai usor decat in tarile "asezate".
         Da, o sa intampinam peste tot cate o piedica, poate chiar cate un hop sau chiar un ocol monumental. Putem sa ne oprim in fata lor si sa consideram ca am ajuns la sfarsitul cursei. De multe ori exact asta facem. Totusi, in cele din urma, viata este mai degraba o cursa cu obstacole decat un maraton. Nu este suficient sa ai rezistenta, trebuie sa dai dovada de agilitate, forta si imaginatie.
        Totul se reduce la o intrebare si un indemn: "Vrei mai mult? Lupta pentru mai mult!". Pentru asta, ar cam trebui sa ne rupem din timpul alocat lamentarilor pentru a face loc si altor activitati.
       
       Pana data viitoare, va doresc sa fiti ocupati deoarece traiti in Romania!

Un comentariu: